Magicianul

L-am intalnit pe malul marii.
Mai intai, a tranformat un bulgare de nisip intr-o portocala, a transformat apoi, pe rand, o samanta intr-o floare, un stejar intr-un pumn de cenusa, un strop de ploaie intr-un torent.
Parea ca se joaca.
L-am urmarit apoi, infrigurata, cum preschimba o mare iubire-n ura, doi prieteni in trei dusmani, o vorba oarecare intr-un poem.
A schimbat chiar sub ochii mei o cearta-ntr-o iubire.
Vazand ca ma intereseaza jocul lui, a transformat, crezand ca-mi face placere, un cersetor intr-un print, un judecator intr-un condamnat la amoarte, un idiot intr-un savant.
Observandu-mi privirile din ce in ce mai ingrozite, printr-un simplu semn din bagheta, a preschimbat o dansatoare intr-o Baba Cloanta, un schilod intr-un dansator pe sarma, o preafrumoasa- ntr-o mumie.
Apoi,ca sa ma-nbuneze, m-a intrebat: ce mi-ar place sa mai transforme?
L-am privit cu incantare cum transforma un pom sterp intr-un grau roditor, o piatra seaca-ntr-un izvor si un desert intr-o gradina. Ba chiar, pentru ca l-am rugat frumos a ales un om caruia i-a transformat cuta cea mai adanca a inimii intr-un intreg univers.
Am spus ca, fara indoiala, este un truc la mijloc, si l-am rugat sa ma transforme chiar pe mine.
Mi-a transformat intai bratele in ramuri , apoi in aripi, apoi m-a inzestrat cu gheare si trup de leu, apoi am vrut sa fiu om si m-a facut pe rand: luptator, croitoreasa, cersetor, judecator, curtezan, agricultor.
Ma distra jocul si-mi placea zambetul cu care facea toate aceste minunatii.
Intr-o zi l-am privit cu seriozitate si i-am spus ca mi-ar palce sa ne casatorim.
Continua sa zambeasca fara tresarire, fara mirare
Ma asteptam sa refuze.
A facut un mic semn si m-a imbracat intr-o rochie cu flori de gheata, cu stele-n diadema si a chemat o trasura cu cai inaripati.
Am fost, fara indoiala, cea mai fericita mireasa din lume, caci imi indeplinea clipa de clipa cea mai neinsemnata dorinta fara efort, fara ezitare; ca intr-un vis minunat rasarea in jur tot ceea ce
rasarise vreodata in mintea mea.
A pregatit camera nuptiala intr-un cuib de cristal, pe-un varf de munte.
Mi-a sesizat dezamagirea din priviri si a colorat peretii translucizi in violet, a umplut pardoseala de trandafiri, i- a luminat discret cu lumanari raspandind miros de smirna.
Ma privea pentru prima data fascinant si abea acum sesizam ca in fiecare dorinta indeplinita punea o frantura din sufletul sau.
M-a iubit frenetic, neasteptat, asa cum iubeste torentul stanca-n care sapa, asa cum iubeste muntele abisul in care se oglindeste
sau mai degraba, asa cum iubeste pianistul pianul in care se topeste zamislind muzica.
Dimineata, trezindu-ma, l-am observat cum ma privea atent
ca si cum tocmai se pregatea astfel a ma transforma. Ca sa ma alint, i-am cerut sa-mi indeplineasca o dorinta pe care nu mi-am pus-o niciodata.
A miscat mana ca pentru a-mi darui o minunatie si deodata,
trandafirii s-au transformat in cenusa, peretii s-au prabusit pulbere, iar noi ne-am regasit pe malul marii, unde l-am intalnit prima data.
Am izbucnit in plins dar parea ca nu ma vede, incepuse din nou sa joace transformand un roi de albine intr-o armata, un musuroi intr-un castel, apoi castelul intr-un pumn de nisip.
Pe seara, m-am oprit din plans si i-am aparut in fata.
Intentionam sa-l rog in genunchi sa-mi redea visul de noaptea trecuta, dar n-am intampinat nici o rezistenta.
Imi indeplinea dorintele cu aceeasi rapiditate ca de obicei.
Am rechemat cu frenezie noaptea precedenta, amanunt cu amanunt.
Iar el se daruia total, fascinat din nou, ca si cum eu eram stapana, iar fascinatia din ochii lui imi nastea sori din piept si universuri din priviri.
Savuram clipele asa cum savureaza un insetat apa mirajului din desert.
Dimineata cand m-am trezit, am alungat din amintire orice gand din ziua precedenta.
Zilele se scurgeau egale, treptat insa mi-a amamintit ca facusem totul doar pentru a-i afla taina.
Desi ma feream sa-mi doresc lucruri nesabuite, zi de zi simteam tot mai acut ca exist undeva, ca exista undeva o fisura intre realitate si magia iubitului meu sot si stapan.
Ca si in vis iti dai seama ca visezi dar nimic nu te ajuta sa te trezesti si apoi incepi sa te indoiesti si iar intelegi si iar incerci.
Dar visul meu nu lua sfarsit niciodata, dar se modifica la vointa,
dintr-un vis intr-altul, iar el imi daruia toate visele, asa cum rastorni in fata unui copil bratele pline de jucarii.
Am reluat jocul intai si el m-a transformat rand pe rand, in toate vietuitoarele pamantului.
Mi-am luat mii de chipuri si el mi-a luat mii de forme.
Am pierdut sirul zilelor de cand incerc sa aflu secretul magiei lui
si nimic nu ma ajuta, caci orice transformare este doar o transformare si ma-ntalnesc mereu cu mine insami, fie ca sunt
regina, sau negustor, sau calugar.
Taina se afla, fara indoiala in golul dintre clipe, caci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt inca ce voi fi.
Mi-e tot mai greu sa port visul acesta, si mi-e tot mai dor de el,
cel cu pieptul plin de visele mele.
Mi-e dor de parca toate visele s-au adunat in noi, iar acum eu imbratisez mereu propriile mele vise, in timp ce el imi scapa din bratele mele insetate.
Acum, cand incetasem sa mai sper, mi-a venit o ultima idee: ii voi cere sa ma transforme in el insusi. Ii voi afla astfel taina.
Il ating sfioasa pe umar, iar chipul lui infloreste citindu-mi gandul.
Ma priveste fix in ochi si totul devine tacere.
Sunt din nou singur pe malul marii, iubita mea m-a recunoscut.
E timpul sa ma odihnesc.
Ma intind, cuprind sub mine milioane de fire de nisip.
S-a innoptat.
Adun stelele cerului si le-adapostesc in cea mai ascunsa cuta a inimii unde vor adormi impreuna cu mine, pina maine dimineata.
Asa cum l-am primit de la o buna prietena... (autor necunoscut )