Tocmai am participat la un curs numit asa: ARTA DE A TRAI
Sala modesta, dar oamenii, ei, oamenii, cu adevarat minunati.
Au venit tocmai din India sa ne reaminteasca ceea ce noi stim, numai ca uneori uitam, ca este o adevarata arta de a trai, de a trai intens, cu bucurie fiecare clipa.
Participantii au fost oameni cu virste si preocupari foarte diferite, oameni care prudenti la inceput... s-au imbratisat in final cu toata caldura, zimbindu-si cu drag, privindu-se in ochi cu prietenie, ba nu ! cu iubire.
Pe parcursul cursului am invatat, am tot invatat, sa respiram, sa ne bucuram de joc si de dans, sa vedem cumva lucrurile altfel, mai frumos, mai adevarat.
Monday, January 28, 2008
Magicianul
L-am intalnit pe malul marii.
Mai intai, a tranformat un bulgare de nisip intr-o portocala, a transformat apoi, pe rand, o samanta intr-o floare, un stejar intr-un pumn de cenusa, un strop de ploaie intr-un torent.
Parea ca se joaca.
L-am urmarit apoi, infrigurata, cum preschimba o mare iubire-n ura, doi prieteni in trei dusmani, o vorba oarecare intr-un poem.
A schimbat chiar sub ochii mei o cearta-ntr-o iubire.
Vazand ca ma intereseaza jocul lui, a transformat, crezand ca-mi face placere, un cersetor intr-un print, un judecator intr-un condamnat la amoarte, un idiot intr-un savant.
Observandu-mi privirile din ce in ce mai ingrozite, printr-un simplu semn din bagheta, a preschimbat o dansatoare intr-o Baba Cloanta, un schilod intr-un dansator pe sarma, o preafrumoasa- ntr-o mumie.
Apoi,ca sa ma-nbuneze, m-a intrebat: ce mi-ar place sa mai transforme?
L-am privit cu incantare cum transforma un pom sterp intr-un grau roditor, o piatra seaca-ntr-un izvor si un desert intr-o gradina. Ba chiar, pentru ca l-am rugat frumos a ales un om caruia i-a transformat cuta cea mai adanca a inimii intr-un intreg univers.
Am spus ca, fara indoiala, este un truc la mijloc, si l-am rugat sa ma transforme chiar pe mine.
Mi-a transformat intai bratele in ramuri , apoi in aripi, apoi m-a inzestrat cu gheare si trup de leu, apoi am vrut sa fiu om si m-a facut pe rand: luptator, croitoreasa, cersetor, judecator, curtezan, agricultor.
Ma distra jocul si-mi placea zambetul cu care facea toate aceste minunatii.
Intr-o zi l-am privit cu seriozitate si i-am spus ca mi-ar palce sa ne casatorim.
Continua sa zambeasca fara tresarire, fara mirare
Ma asteptam sa refuze.
A facut un mic semn si m-a imbracat intr-o rochie cu flori de gheata, cu stele-n diadema si a chemat o trasura cu cai inaripati.
Am fost, fara indoiala, cea mai fericita mireasa din lume, caci imi indeplinea clipa de clipa cea mai neinsemnata dorinta fara efort, fara ezitare; ca intr-un vis minunat rasarea in jur tot ceea ce
rasarise vreodata in mintea mea.
A pregatit camera nuptiala intr-un cuib de cristal, pe-un varf de munte.
Mi-a sesizat dezamagirea din priviri si a colorat peretii translucizi in violet, a umplut pardoseala de trandafiri, i- a luminat discret cu lumanari raspandind miros de smirna.
Ma privea pentru prima data fascinant si abea acum sesizam ca in fiecare dorinta indeplinita punea o frantura din sufletul sau.
M-a iubit frenetic, neasteptat, asa cum iubeste torentul stanca-n care sapa, asa cum iubeste muntele abisul in care se oglindeste
sau mai degraba, asa cum iubeste pianistul pianul in care se topeste zamislind muzica.
Dimineata, trezindu-ma, l-am observat cum ma privea atent
ca si cum tocmai se pregatea astfel a ma transforma. Ca sa ma alint, i-am cerut sa-mi indeplineasca o dorinta pe care nu mi-am pus-o niciodata.
A miscat mana ca pentru a-mi darui o minunatie si deodata,
trandafirii s-au transformat in cenusa, peretii s-au prabusit pulbere, iar noi ne-am regasit pe malul marii, unde l-am intalnit prima data.
Am izbucnit in plins dar parea ca nu ma vede, incepuse din nou sa joace transformand un roi de albine intr-o armata, un musuroi intr-un castel, apoi castelul intr-un pumn de nisip.
Pe seara, m-am oprit din plans si i-am aparut in fata.
Intentionam sa-l rog in genunchi sa-mi redea visul de noaptea trecuta, dar n-am intampinat nici o rezistenta.
Imi indeplinea dorintele cu aceeasi rapiditate ca de obicei.
Am rechemat cu frenezie noaptea precedenta, amanunt cu amanunt.
Iar el se daruia total, fascinat din nou, ca si cum eu eram stapana, iar fascinatia din ochii lui imi nastea sori din piept si universuri din priviri.
Savuram clipele asa cum savureaza un insetat apa mirajului din desert.
Dimineata cand m-am trezit, am alungat din amintire orice gand din ziua precedenta.
Zilele se scurgeau egale, treptat insa mi-a amamintit ca facusem totul doar pentru a-i afla taina.
Desi ma feream sa-mi doresc lucruri nesabuite, zi de zi simteam tot mai acut ca exist undeva, ca exista undeva o fisura intre realitate si magia iubitului meu sot si stapan.
Ca si in vis iti dai seama ca visezi dar nimic nu te ajuta sa te trezesti si apoi incepi sa te indoiesti si iar intelegi si iar incerci.
Dar visul meu nu lua sfarsit niciodata, dar se modifica la vointa,
dintr-un vis intr-altul, iar el imi daruia toate visele, asa cum rastorni in fata unui copil bratele pline de jucarii.
Am reluat jocul intai si el m-a transformat rand pe rand, in toate vietuitoarele pamantului.
Mi-am luat mii de chipuri si el mi-a luat mii de forme.
Am pierdut sirul zilelor de cand incerc sa aflu secretul magiei lui
si nimic nu ma ajuta, caci orice transformare este doar o transformare si ma-ntalnesc mereu cu mine insami, fie ca sunt
regina, sau negustor, sau calugar.
Taina se afla, fara indoiala in golul dintre clipe, caci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt inca ce voi fi.
Mi-e tot mai greu sa port visul acesta, si mi-e tot mai dor de el,
cel cu pieptul plin de visele mele.
Mi-e dor de parca toate visele s-au adunat in noi, iar acum eu imbratisez mereu propriile mele vise, in timp ce el imi scapa din bratele mele insetate.
Acum, cand incetasem sa mai sper, mi-a venit o ultima idee: ii voi cere sa ma transforme in el insusi. Ii voi afla astfel taina.
Il ating sfioasa pe umar, iar chipul lui infloreste citindu-mi gandul.
Ma priveste fix in ochi si totul devine tacere.
Sunt din nou singur pe malul marii, iubita mea m-a recunoscut.
E timpul sa ma odihnesc.
Ma intind, cuprind sub mine milioane de fire de nisip.
S-a innoptat.
Adun stelele cerului si le-adapostesc in cea mai ascunsa cuta a inimii unde vor adormi impreuna cu mine, pina maine dimineata.
Asa cum l-am primit de la o buna prietena... (autor necunoscut )
L-am intalnit pe malul marii.
Mai intai, a tranformat un bulgare de nisip intr-o portocala, a transformat apoi, pe rand, o samanta intr-o floare, un stejar intr-un pumn de cenusa, un strop de ploaie intr-un torent.
Parea ca se joaca.
L-am urmarit apoi, infrigurata, cum preschimba o mare iubire-n ura, doi prieteni in trei dusmani, o vorba oarecare intr-un poem.
A schimbat chiar sub ochii mei o cearta-ntr-o iubire.
Vazand ca ma intereseaza jocul lui, a transformat, crezand ca-mi face placere, un cersetor intr-un print, un judecator intr-un condamnat la amoarte, un idiot intr-un savant.
Observandu-mi privirile din ce in ce mai ingrozite, printr-un simplu semn din bagheta, a preschimbat o dansatoare intr-o Baba Cloanta, un schilod intr-un dansator pe sarma, o preafrumoasa- ntr-o mumie.
Apoi,ca sa ma-nbuneze, m-a intrebat: ce mi-ar place sa mai transforme?
L-am privit cu incantare cum transforma un pom sterp intr-un grau roditor, o piatra seaca-ntr-un izvor si un desert intr-o gradina. Ba chiar, pentru ca l-am rugat frumos a ales un om caruia i-a transformat cuta cea mai adanca a inimii intr-un intreg univers.
Am spus ca, fara indoiala, este un truc la mijloc, si l-am rugat sa ma transforme chiar pe mine.
Mi-a transformat intai bratele in ramuri , apoi in aripi, apoi m-a inzestrat cu gheare si trup de leu, apoi am vrut sa fiu om si m-a facut pe rand: luptator, croitoreasa, cersetor, judecator, curtezan, agricultor.
Ma distra jocul si-mi placea zambetul cu care facea toate aceste minunatii.
Intr-o zi l-am privit cu seriozitate si i-am spus ca mi-ar palce sa ne casatorim.
Continua sa zambeasca fara tresarire, fara mirare
Ma asteptam sa refuze.
A facut un mic semn si m-a imbracat intr-o rochie cu flori de gheata, cu stele-n diadema si a chemat o trasura cu cai inaripati.
Am fost, fara indoiala, cea mai fericita mireasa din lume, caci imi indeplinea clipa de clipa cea mai neinsemnata dorinta fara efort, fara ezitare; ca intr-un vis minunat rasarea in jur tot ceea ce
rasarise vreodata in mintea mea.
A pregatit camera nuptiala intr-un cuib de cristal, pe-un varf de munte.
Mi-a sesizat dezamagirea din priviri si a colorat peretii translucizi in violet, a umplut pardoseala de trandafiri, i- a luminat discret cu lumanari raspandind miros de smirna.
Ma privea pentru prima data fascinant si abea acum sesizam ca in fiecare dorinta indeplinita punea o frantura din sufletul sau.
M-a iubit frenetic, neasteptat, asa cum iubeste torentul stanca-n care sapa, asa cum iubeste muntele abisul in care se oglindeste
sau mai degraba, asa cum iubeste pianistul pianul in care se topeste zamislind muzica.
Dimineata, trezindu-ma, l-am observat cum ma privea atent
ca si cum tocmai se pregatea astfel a ma transforma. Ca sa ma alint, i-am cerut sa-mi indeplineasca o dorinta pe care nu mi-am pus-o niciodata.
A miscat mana ca pentru a-mi darui o minunatie si deodata,
trandafirii s-au transformat in cenusa, peretii s-au prabusit pulbere, iar noi ne-am regasit pe malul marii, unde l-am intalnit prima data.
Am izbucnit in plins dar parea ca nu ma vede, incepuse din nou sa joace transformand un roi de albine intr-o armata, un musuroi intr-un castel, apoi castelul intr-un pumn de nisip.
Pe seara, m-am oprit din plans si i-am aparut in fata.
Intentionam sa-l rog in genunchi sa-mi redea visul de noaptea trecuta, dar n-am intampinat nici o rezistenta.
Imi indeplinea dorintele cu aceeasi rapiditate ca de obicei.
Am rechemat cu frenezie noaptea precedenta, amanunt cu amanunt.
Iar el se daruia total, fascinat din nou, ca si cum eu eram stapana, iar fascinatia din ochii lui imi nastea sori din piept si universuri din priviri.
Savuram clipele asa cum savureaza un insetat apa mirajului din desert.
Dimineata cand m-am trezit, am alungat din amintire orice gand din ziua precedenta.
Zilele se scurgeau egale, treptat insa mi-a amamintit ca facusem totul doar pentru a-i afla taina.
Desi ma feream sa-mi doresc lucruri nesabuite, zi de zi simteam tot mai acut ca exist undeva, ca exista undeva o fisura intre realitate si magia iubitului meu sot si stapan.
Ca si in vis iti dai seama ca visezi dar nimic nu te ajuta sa te trezesti si apoi incepi sa te indoiesti si iar intelegi si iar incerci.
Dar visul meu nu lua sfarsit niciodata, dar se modifica la vointa,
dintr-un vis intr-altul, iar el imi daruia toate visele, asa cum rastorni in fata unui copil bratele pline de jucarii.
Am reluat jocul intai si el m-a transformat rand pe rand, in toate vietuitoarele pamantului.
Mi-am luat mii de chipuri si el mi-a luat mii de forme.
Am pierdut sirul zilelor de cand incerc sa aflu secretul magiei lui
si nimic nu ma ajuta, caci orice transformare este doar o transformare si ma-ntalnesc mereu cu mine insami, fie ca sunt
regina, sau negustor, sau calugar.
Taina se afla, fara indoiala in golul dintre clipe, caci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt inca ce voi fi.
Mi-e tot mai greu sa port visul acesta, si mi-e tot mai dor de el,
cel cu pieptul plin de visele mele.
Mi-e dor de parca toate visele s-au adunat in noi, iar acum eu imbratisez mereu propriile mele vise, in timp ce el imi scapa din bratele mele insetate.
Acum, cand incetasem sa mai sper, mi-a venit o ultima idee: ii voi cere sa ma transforme in el insusi. Ii voi afla astfel taina.
Il ating sfioasa pe umar, iar chipul lui infloreste citindu-mi gandul.
Ma priveste fix in ochi si totul devine tacere.
Sunt din nou singur pe malul marii, iubita mea m-a recunoscut.
E timpul sa ma odihnesc.
Ma intind, cuprind sub mine milioane de fire de nisip.
S-a innoptat.
Adun stelele cerului si le-adapostesc in cea mai ascunsa cuta a inimii unde vor adormi impreuna cu mine, pina maine dimineata.
Asa cum l-am primit de la o buna prietena... (autor necunoscut )
Wednesday, December 19, 2007
CUM ITI PASTREZI CASNICIA ?
Un barbat si o femeie erau casatoriti de peste 60 de ani. Ei impartaseau
totul si discutau despre orice. Nu aveau secrete unul fata de celalalt, cu
exceptia unei cutii de pantofi pe care femeia o tinea pe dulapul ei de
haine, si , despre care l-a atentionat pe sotul ei sa nu o deschida sau sa
intrebe de ea vreodata.
In toti acei ani, el nici nu s-a gindit la cutie, dar intr-o zi, batrinica
se imbolnavi foarte tare si doctorii ziceau ca nu prea mai are sanse sa se
insanatoseasca.Incercind sa puna toate lucrurile in ordine, batrinelul a
luat cutia de pantofi de pe dulap si a pus-o linga patul sotiei sale.
Era si ea de acord ca era timpul sa afle si sotul ei ce era in acea
cutie.Cind a deschis-o, in cutie erau doua papusi crosetate si o gramada de
bani : in total vreo 25.000 de dolari. El a intrebat-o despre continutul
acestei cutii. Cind ne-am casatorit , spunea ea, bunica mea mi-a spus ca
secretul unei casatorii este sa nu te certi niciodata. Spunea ca
intotdeauna cind ma suparam pe tine , sa tac din gura si sa crosetez o
papusica ..
Batrinelul era atit de impresionat, incit abia isi putea stapini lacrimile.
Doar doua papusi erau in cutie ! Ea fusese suparata numai de doua ori in
toti acesti ani in care au trait impreuna.Nu mai putea de fericit!
Iubito, spuse el,inteleg existenta papusilor, dar toti acesti bani ?
Oh, zise ea, acestia sunt banii pe care i-am obtinut din vanzarea
papusilor .
Un barbat si o femeie erau casatoriti de peste 60 de ani. Ei impartaseau
totul si discutau despre orice. Nu aveau secrete unul fata de celalalt, cu
exceptia unei cutii de pantofi pe care femeia o tinea pe dulapul ei de
haine, si , despre care l-a atentionat pe sotul ei sa nu o deschida sau sa
intrebe de ea vreodata.
In toti acei ani, el nici nu s-a gindit la cutie, dar intr-o zi, batrinica
se imbolnavi foarte tare si doctorii ziceau ca nu prea mai are sanse sa se
insanatoseasca.Incercind sa puna toate lucrurile in ordine, batrinelul a
luat cutia de pantofi de pe dulap si a pus-o linga patul sotiei sale.
Era si ea de acord ca era timpul sa afle si sotul ei ce era in acea
cutie.Cind a deschis-o, in cutie erau doua papusi crosetate si o gramada de
bani : in total vreo 25.000 de dolari. El a intrebat-o despre continutul
acestei cutii. Cind ne-am casatorit , spunea ea, bunica mea mi-a spus ca
secretul unei casatorii este sa nu te certi niciodata. Spunea ca
intotdeauna cind ma suparam pe tine , sa tac din gura si sa crosetez o
papusica ..
Batrinelul era atit de impresionat, incit abia isi putea stapini lacrimile.
Doar doua papusi erau in cutie ! Ea fusese suparata numai de doua ori in
toti acesti ani in care au trait impreuna.Nu mai putea de fericit!
Iubito, spuse el,inteleg existenta papusilor, dar toti acesti bani ?
Oh, zise ea, acestia sunt banii pe care i-am obtinut din vanzarea
papusilor .
Saturday, December 1, 2007
Educatia, de-a lungul timpului
Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul „educatio” care înseamnă creştere, hrănire, cultivare. Educaţia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale. ( Wikipedia )
Se vorbeste mai nou, despre conceptul de " formare continua ".
Propria ta cunostere este la un nivel intermediar, intre cea a celor care stiu mai mult si cea a celor care stiu mai putin. Ficare dintre noi poate fi ori elev. ori profesor, in functie de nivelul de competenta pe un anumit domeniu.
Putem " invata " de la copiii nostri " stiinta " de a " te juca " si pe aceea de a " nu pastra supararea ".
Putem invata de la " batrinii " nostri, " stiinta ' de a fi intelept, atunci cind au dobindit-o si ei.
Putem invata de la cei care se " stiu bucura " de viata.
Putem alege mereu si mereu ceea ce dorim sa invatam.
DISTANTA dintre ceea ce se invata in orice sistem educational si ceea ce ramine ca valoros in fiecare dintre noi, poate fi mare sau mica. Depinde de " alegerile " pe care le STIM face in oricare moment al vietii noastre.
Deosebit de impoertante sunt alegerile pe care " le facem " pt copii nostri, care nu " stiu " inca sa aleaga. Oare avem " intelepciunea " de a face alegerile cele mai bune, intr-o societate in continua schimbare, o societate in care unele dintre
" vechile modele " nu mai sunt valabile ?
Valentina Lazar
Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul „educatio” care înseamnă creştere, hrănire, cultivare. Educaţia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale. ( Wikipedia )
Se vorbeste mai nou, despre conceptul de " formare continua ".
Propria ta cunostere este la un nivel intermediar, intre cea a celor care stiu mai mult si cea a celor care stiu mai putin. Ficare dintre noi poate fi ori elev. ori profesor, in functie de nivelul de competenta pe un anumit domeniu.
Putem " invata " de la copiii nostri " stiinta " de a " te juca " si pe aceea de a " nu pastra supararea ".
Putem invata de la " batrinii " nostri, " stiinta ' de a fi intelept, atunci cind au dobindit-o si ei.
Putem invata de la cei care se " stiu bucura " de viata.
Putem alege mereu si mereu ceea ce dorim sa invatam.
DISTANTA dintre ceea ce se invata in orice sistem educational si ceea ce ramine ca valoros in fiecare dintre noi, poate fi mare sau mica. Depinde de " alegerile " pe care le STIM face in oricare moment al vietii noastre.
Deosebit de impoertante sunt alegerile pe care " le facem " pt copii nostri, care nu " stiu " inca sa aleaga. Oare avem " intelepciunea " de a face alegerile cele mai bune, intr-o societate in continua schimbare, o societate in care unele dintre
" vechile modele " nu mai sunt valabile ?
Valentina Lazar
Thursday, August 23, 2007
Cele trei cai
Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca.
La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna
sufletul.
Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pãsa de pericole, dorea sa ajunga la
batranul din varful muntelui cat mai repede.
A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar
strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de
vanturi puternice.
Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.
Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.
Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.
Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu- i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.
Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.
-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.
-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine…
Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.
Macar pe undeva prin vreun colt de suflet… sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere… si mai ales IUBIRE!
La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna
sufletul.
Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pãsa de pericole, dorea sa ajunga la
batranul din varful muntelui cat mai repede.
A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar
strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de
vanturi puternice.
Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.
Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.
Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.
Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu- i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.
Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.
-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.
-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine…
Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.
Macar pe undeva prin vreun colt de suflet… sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere… si mai ales IUBIRE!
Thursday, August 16, 2007
Adevarata noastra natura...
Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar cand baietelul a vazut ca intrarea in clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atat de mare ca la inceput.
Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…
Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.
“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.
Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.
Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.
Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.
- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.
Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.
Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.
Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.
In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…
Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.
- Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum isi place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.
Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…
Morala?
Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.
Einstein spunea ca “Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. ”
dupa Jack Canfield
sursa : wwww.damaideparte.ro
Intr-o dimineata cand baietelul se afla in clasa, profesoara le-a spus copiilor:
-Astazi o sa facem un desen.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a inceput sa deseneze…
Dar profesoara a zis:
-Asteptati! Nu incepeti inca! Si a asteptat pana cand toti copiii au fost pregatiti.
-Acum o sa desenam o floare, a zis profesoara.
“Grozav” s-a gandit baietelul, caci ii placea sa deseneze flori. Si a inceput sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat in roz, portocaliu, albastru.
Dar profesoara le-a zis copiilor:
- Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde.
- Acum puteti incepe, a zis profesoara.
Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decat a profesoarei; dar n-a spus nimic. A intors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde.
Intr-o alta zi, cand baietelul intrase in clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor:
- Astazi o sa facem ceva din argila.
-Grozav, a spus baietelul, caci ii placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pana ce toti copiii au fost gata.
- Acum o sa facem o farfurie, a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gandit baietelul caci ii placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
- Asteptati, va arat eu cum se face! Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adanca.
- Asa! Acum puteti incepe!, a zis profesoara.
Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Ii placeau mai mult farfuriile lui, decat farfuria adanca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare ca cea facuta de profesoara.
Si foarte curand baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curand n-a mai facut nimic de unul singur.
Si s-a intamplat intr-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat intr-o alta casa, intr-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte in clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte inalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung pana ajungea in clasa lui.
In prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor:
- Astazi o sa facem un desen!
- Grozav, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca…
Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Cand a ajuns langa baietel i-a spus:
- Tu nu vrei sa desenezi?
- Ba da, a zis baietelul.
- Ce desen facem?
- Nu stiu pana nu-l faci, a zis profesoara.
- Cum sa-l fac? zise baietelul.
- Cum isi place tie! raspunse ea.
- Sa-l colorez cum vreau eu? a mai intrebat baietelul.
- Cum vrei tu!, a fost raspunsul ei. Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel, cum sa stiu eu cine l-a facut?
- Nu stiu, zise baietelul.
Si a inceput sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde…
Morala?
Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni.
Einstein spunea ca “Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. ”
dupa Jack Canfield
sursa : wwww.damaideparte.ro
Wednesday, August 15, 2007
Adevarata ... valoare
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun… Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…
Apoi, dupa o mica pauza adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- Aaa… incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!
Flacaul incaleca si pleca in goana… Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi…
sursa : www.damaideparte.ro
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…
Apoi, dupa o mica pauza adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- Aaa… incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!
Flacaul incaleca si pleca in goana… Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi…
sursa : www.damaideparte.ro
Subscribe to:
Posts (Atom)