Cursul pe care l-am facut s-a incheiat, cum era si firesc cu o PETRECERE
Au venit la petrecere, multi dintre cei care au facut partea 1, sau partea 2-a, precum si unii care doresc sa faca in continuare acest curs.
Atmosfera a fost una cu adevarat speciala, fiecare am simtit energia grupului nostru, acea stare de BINE, inconfundabila.
Fiecare am simtit caldura umana pe care o degajau ceilalti, zimbetele lor, pline de bucurie..
Ne-am imbratisat cu atita drag, cu atita dorinta de a comunica ca ei..., bine, in noi exista atita iubire, atita dorinta de a darui...
S-au reinnoit prietenii mai vechi, s-au descoperit interese profesionale comune.
Oamenii au povestit si altora, ca au invatat sa fie mai deschisi, mai comunicativi, mai putin orgoliosi.
S-a cintat, s-a dansat... si s-a mincat. Surpriza a fost mincarea gatita chiar de Seijal, o mincare indiana adevarata.
Si cu totii stim ca .. va urma... ca vom invata tot mai mult si mai mult sa TRAIM CU ADEVARAT. ca ii vom invata si pe altii..
Si a mai fost ceva, a doua zi, am avut o intilnire care va deveni permanenta, la care am fost doar noi cursanti, oameni dornici SA stie TRAI...
Si am redescoperit, cum se " naste " un nou profesor, am redescoperit pe Suzana, cea care a stiut traduce atit de plin de suflet...
Valentina
Sunday, February 10, 2008
Monday, February 4, 2008
Tot despre ARTA DE A TRAI...
Am participat si la partea a doua a cursului, care s-a desfasurat la munte, pe intervalul a patru zile. Totul a fost fantastic de dens, incepind cu gimnastica de dimineata, pina la serbarea de la finele fiecarei zile. .. SATSANG..
Cei mai importanti sunt intotdeauna oamenii, indiferent de postura in care se afla, cea de profesor sau cea de elev.
Profesorii sunt chiar profesori de ARTA DE A TRAI, sunt oamenmi care stiu emana prin toti porii aceasta arta. Sunt oameni veniti din India, asa cum este Sejal Thakkar, eleva lui Sri Sri Revishankar, cel care a infiintat sub egida UNESCO acest curs, cel propus pentru premiul Nobel pt pace... cel care ne-a inmdrumat pe parcursul integului curs prin clipurile video, cel a carui iubire, bucurie si daruire am simtit-o permanent.
Sau din Danemarca, precum Catherine Despina Kjerulf, profesoara neintrecuta de yoga sau maestra in a cinta si a antrena pe toti ceilalti.
Sau din Romania, revenit dupa ce a colindat prin toata lumea, asa cum este Eduard, sas din Bistrita, expert in tehnicile de respiratie.. PRANAYAMA.
Este greu de spus in cuvinte cum sunt acesti oameni, cum parca sunt peste tot in acelasi timp, care au o empatie cu adevarat iesita din comun. Este greu de descris eleganta lui Seijal, fermecatoare in fiecare sari al sau, sau felul in care se misca, vorbeste, danseaza sau cinta, sau felul in care te vindeca ( a fost cineva cu temperatura de 40 grade, care, dupa un tratament ayurvedic, si nu numai, a putut participa la SATSANG, dansind ca niciodata )
Si suntem noi, cei care am simtit dorinta irezistibila de a urma acest curs, cei care au reinceput sa invete arta de a trai.
Am fost asa cum era de asteptat oameni asa de diferiti, ca virste, ca profesii, ca experiente de viata. Viata ne-a adunat impreuna, din motive foarte diferite. Am simtit insa cu totii energia deosebita care s-a datorat iubirii.
Au fost oameni care au vizitat India, in nenumarate rinduri, oameni care au mai facut acest curs in Germania sau oameni care au avut experiente de viata deosebite.
Au fost oameni care cautau, doar cautau niste raspunsuri, le-au gasit sau macar le-au intuit. Au fost oameni care au venit sa " isi vindece " suferintele...
Au fost oameni preocupati sa ofere prin cartile editate, informatii de ultima ora, oameni care sunt asa de deschisi, oameni care desi stiu asa de multe sunt niste permanenti cautatori.
Au fost medici care au simtit ca in afara medicinei alopate, traditionale, mai este ceva, ceva ce le scapa deocamdata. au venit pt ca se simt responsabili sa ofere cit mai mult pacientilor lor.
Au fost psihoterapeuti ( am simtit personal " forta " pe care ti-o transmit cu o infinita blindete ). oameni atit de sensibili, pionieri ai vindecarilor energetice.
Au fost oameni foarte avansati spirituali, aparent foarte modesti, dar care stiau spune doar esenta lucrurilor. Au fost oameni care stiu cum " se misca lumea ", oameni care si-au propus sa " miste " ceva si in Romania.
Au fost oameni dornici sa afle, sau dornici sa " se vindece ", AU fost, AM fost asa de diferiti...dar in final... am inteles ca suntem o mare familie...am INVATAT sa ne acceptam si mai ales sa daruim, sa daruim si altora din " stiinta " noastra.
Am invatat ca putem fi cu adevarat creatori, ca inceputul trebuie facut chiar cu noi.
Valentina
Cei mai importanti sunt intotdeauna oamenii, indiferent de postura in care se afla, cea de profesor sau cea de elev.
Profesorii sunt chiar profesori de ARTA DE A TRAI, sunt oamenmi care stiu emana prin toti porii aceasta arta. Sunt oameni veniti din India, asa cum este Sejal Thakkar, eleva lui Sri Sri Revishankar, cel care a infiintat sub egida UNESCO acest curs, cel propus pentru premiul Nobel pt pace... cel care ne-a inmdrumat pe parcursul integului curs prin clipurile video, cel a carui iubire, bucurie si daruire am simtit-o permanent.
Sau din Danemarca, precum Catherine Despina Kjerulf, profesoara neintrecuta de yoga sau maestra in a cinta si a antrena pe toti ceilalti.
Sau din Romania, revenit dupa ce a colindat prin toata lumea, asa cum este Eduard, sas din Bistrita, expert in tehnicile de respiratie.. PRANAYAMA.
Este greu de spus in cuvinte cum sunt acesti oameni, cum parca sunt peste tot in acelasi timp, care au o empatie cu adevarat iesita din comun. Este greu de descris eleganta lui Seijal, fermecatoare in fiecare sari al sau, sau felul in care se misca, vorbeste, danseaza sau cinta, sau felul in care te vindeca ( a fost cineva cu temperatura de 40 grade, care, dupa un tratament ayurvedic, si nu numai, a putut participa la SATSANG, dansind ca niciodata )
Si suntem noi, cei care am simtit dorinta irezistibila de a urma acest curs, cei care au reinceput sa invete arta de a trai.
Am fost asa cum era de asteptat oameni asa de diferiti, ca virste, ca profesii, ca experiente de viata. Viata ne-a adunat impreuna, din motive foarte diferite. Am simtit insa cu totii energia deosebita care s-a datorat iubirii.
Au fost oameni care au vizitat India, in nenumarate rinduri, oameni care au mai facut acest curs in Germania sau oameni care au avut experiente de viata deosebite.
Au fost oameni care cautau, doar cautau niste raspunsuri, le-au gasit sau macar le-au intuit. Au fost oameni care au venit sa " isi vindece " suferintele...
Au fost oameni preocupati sa ofere prin cartile editate, informatii de ultima ora, oameni care sunt asa de deschisi, oameni care desi stiu asa de multe sunt niste permanenti cautatori.
Au fost medici care au simtit ca in afara medicinei alopate, traditionale, mai este ceva, ceva ce le scapa deocamdata. au venit pt ca se simt responsabili sa ofere cit mai mult pacientilor lor.
Au fost psihoterapeuti ( am simtit personal " forta " pe care ti-o transmit cu o infinita blindete ). oameni atit de sensibili, pionieri ai vindecarilor energetice.
Au fost oameni foarte avansati spirituali, aparent foarte modesti, dar care stiau spune doar esenta lucrurilor. Au fost oameni care stiu cum " se misca lumea ", oameni care si-au propus sa " miste " ceva si in Romania.
Au fost oameni dornici sa afle, sau dornici sa " se vindece ", AU fost, AM fost asa de diferiti...dar in final... am inteles ca suntem o mare familie...am INVATAT sa ne acceptam si mai ales sa daruim, sa daruim si altora din " stiinta " noastra.
Am invatat ca putem fi cu adevarat creatori, ca inceputul trebuie facut chiar cu noi.
Valentina
Monday, January 28, 2008
Arta de a trai
Tocmai am participat la un curs numit asa: ARTA DE A TRAI
Sala modesta, dar oamenii, ei, oamenii, cu adevarat minunati.
Au venit tocmai din India sa ne reaminteasca ceea ce noi stim, numai ca uneori uitam, ca este o adevarata arta de a trai, de a trai intens, cu bucurie fiecare clipa.
Participantii au fost oameni cu virste si preocupari foarte diferite, oameni care prudenti la inceput... s-au imbratisat in final cu toata caldura, zimbindu-si cu drag, privindu-se in ochi cu prietenie, ba nu ! cu iubire.
Pe parcursul cursului am invatat, am tot invatat, sa respiram, sa ne bucuram de joc si de dans, sa vedem cumva lucrurile altfel, mai frumos, mai adevarat.
Sala modesta, dar oamenii, ei, oamenii, cu adevarat minunati.
Au venit tocmai din India sa ne reaminteasca ceea ce noi stim, numai ca uneori uitam, ca este o adevarata arta de a trai, de a trai intens, cu bucurie fiecare clipa.
Participantii au fost oameni cu virste si preocupari foarte diferite, oameni care prudenti la inceput... s-au imbratisat in final cu toata caldura, zimbindu-si cu drag, privindu-se in ochi cu prietenie, ba nu ! cu iubire.
Pe parcursul cursului am invatat, am tot invatat, sa respiram, sa ne bucuram de joc si de dans, sa vedem cumva lucrurile altfel, mai frumos, mai adevarat.
Magicianul
L-am intalnit pe malul marii.
Mai intai, a tranformat un bulgare de nisip intr-o portocala, a transformat apoi, pe rand, o samanta intr-o floare, un stejar intr-un pumn de cenusa, un strop de ploaie intr-un torent.
Parea ca se joaca.
L-am urmarit apoi, infrigurata, cum preschimba o mare iubire-n ura, doi prieteni in trei dusmani, o vorba oarecare intr-un poem.
A schimbat chiar sub ochii mei o cearta-ntr-o iubire.
Vazand ca ma intereseaza jocul lui, a transformat, crezand ca-mi face placere, un cersetor intr-un print, un judecator intr-un condamnat la amoarte, un idiot intr-un savant.
Observandu-mi privirile din ce in ce mai ingrozite, printr-un simplu semn din bagheta, a preschimbat o dansatoare intr-o Baba Cloanta, un schilod intr-un dansator pe sarma, o preafrumoasa- ntr-o mumie.
Apoi,ca sa ma-nbuneze, m-a intrebat: ce mi-ar place sa mai transforme?
L-am privit cu incantare cum transforma un pom sterp intr-un grau roditor, o piatra seaca-ntr-un izvor si un desert intr-o gradina. Ba chiar, pentru ca l-am rugat frumos a ales un om caruia i-a transformat cuta cea mai adanca a inimii intr-un intreg univers.
Am spus ca, fara indoiala, este un truc la mijloc, si l-am rugat sa ma transforme chiar pe mine.
Mi-a transformat intai bratele in ramuri , apoi in aripi, apoi m-a inzestrat cu gheare si trup de leu, apoi am vrut sa fiu om si m-a facut pe rand: luptator, croitoreasa, cersetor, judecator, curtezan, agricultor.
Ma distra jocul si-mi placea zambetul cu care facea toate aceste minunatii.
Intr-o zi l-am privit cu seriozitate si i-am spus ca mi-ar palce sa ne casatorim.
Continua sa zambeasca fara tresarire, fara mirare
Ma asteptam sa refuze.
A facut un mic semn si m-a imbracat intr-o rochie cu flori de gheata, cu stele-n diadema si a chemat o trasura cu cai inaripati.
Am fost, fara indoiala, cea mai fericita mireasa din lume, caci imi indeplinea clipa de clipa cea mai neinsemnata dorinta fara efort, fara ezitare; ca intr-un vis minunat rasarea in jur tot ceea ce
rasarise vreodata in mintea mea.
A pregatit camera nuptiala intr-un cuib de cristal, pe-un varf de munte.
Mi-a sesizat dezamagirea din priviri si a colorat peretii translucizi in violet, a umplut pardoseala de trandafiri, i- a luminat discret cu lumanari raspandind miros de smirna.
Ma privea pentru prima data fascinant si abea acum sesizam ca in fiecare dorinta indeplinita punea o frantura din sufletul sau.
M-a iubit frenetic, neasteptat, asa cum iubeste torentul stanca-n care sapa, asa cum iubeste muntele abisul in care se oglindeste
sau mai degraba, asa cum iubeste pianistul pianul in care se topeste zamislind muzica.
Dimineata, trezindu-ma, l-am observat cum ma privea atent
ca si cum tocmai se pregatea astfel a ma transforma. Ca sa ma alint, i-am cerut sa-mi indeplineasca o dorinta pe care nu mi-am pus-o niciodata.
A miscat mana ca pentru a-mi darui o minunatie si deodata,
trandafirii s-au transformat in cenusa, peretii s-au prabusit pulbere, iar noi ne-am regasit pe malul marii, unde l-am intalnit prima data.
Am izbucnit in plins dar parea ca nu ma vede, incepuse din nou sa joace transformand un roi de albine intr-o armata, un musuroi intr-un castel, apoi castelul intr-un pumn de nisip.
Pe seara, m-am oprit din plans si i-am aparut in fata.
Intentionam sa-l rog in genunchi sa-mi redea visul de noaptea trecuta, dar n-am intampinat nici o rezistenta.
Imi indeplinea dorintele cu aceeasi rapiditate ca de obicei.
Am rechemat cu frenezie noaptea precedenta, amanunt cu amanunt.
Iar el se daruia total, fascinat din nou, ca si cum eu eram stapana, iar fascinatia din ochii lui imi nastea sori din piept si universuri din priviri.
Savuram clipele asa cum savureaza un insetat apa mirajului din desert.
Dimineata cand m-am trezit, am alungat din amintire orice gand din ziua precedenta.
Zilele se scurgeau egale, treptat insa mi-a amamintit ca facusem totul doar pentru a-i afla taina.
Desi ma feream sa-mi doresc lucruri nesabuite, zi de zi simteam tot mai acut ca exist undeva, ca exista undeva o fisura intre realitate si magia iubitului meu sot si stapan.
Ca si in vis iti dai seama ca visezi dar nimic nu te ajuta sa te trezesti si apoi incepi sa te indoiesti si iar intelegi si iar incerci.
Dar visul meu nu lua sfarsit niciodata, dar se modifica la vointa,
dintr-un vis intr-altul, iar el imi daruia toate visele, asa cum rastorni in fata unui copil bratele pline de jucarii.
Am reluat jocul intai si el m-a transformat rand pe rand, in toate vietuitoarele pamantului.
Mi-am luat mii de chipuri si el mi-a luat mii de forme.
Am pierdut sirul zilelor de cand incerc sa aflu secretul magiei lui
si nimic nu ma ajuta, caci orice transformare este doar o transformare si ma-ntalnesc mereu cu mine insami, fie ca sunt
regina, sau negustor, sau calugar.
Taina se afla, fara indoiala in golul dintre clipe, caci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt inca ce voi fi.
Mi-e tot mai greu sa port visul acesta, si mi-e tot mai dor de el,
cel cu pieptul plin de visele mele.
Mi-e dor de parca toate visele s-au adunat in noi, iar acum eu imbratisez mereu propriile mele vise, in timp ce el imi scapa din bratele mele insetate.
Acum, cand incetasem sa mai sper, mi-a venit o ultima idee: ii voi cere sa ma transforme in el insusi. Ii voi afla astfel taina.
Il ating sfioasa pe umar, iar chipul lui infloreste citindu-mi gandul.
Ma priveste fix in ochi si totul devine tacere.
Sunt din nou singur pe malul marii, iubita mea m-a recunoscut.
E timpul sa ma odihnesc.
Ma intind, cuprind sub mine milioane de fire de nisip.
S-a innoptat.
Adun stelele cerului si le-adapostesc in cea mai ascunsa cuta a inimii unde vor adormi impreuna cu mine, pina maine dimineata.
Asa cum l-am primit de la o buna prietena... (autor necunoscut )
L-am intalnit pe malul marii.
Mai intai, a tranformat un bulgare de nisip intr-o portocala, a transformat apoi, pe rand, o samanta intr-o floare, un stejar intr-un pumn de cenusa, un strop de ploaie intr-un torent.
Parea ca se joaca.
L-am urmarit apoi, infrigurata, cum preschimba o mare iubire-n ura, doi prieteni in trei dusmani, o vorba oarecare intr-un poem.
A schimbat chiar sub ochii mei o cearta-ntr-o iubire.
Vazand ca ma intereseaza jocul lui, a transformat, crezand ca-mi face placere, un cersetor intr-un print, un judecator intr-un condamnat la amoarte, un idiot intr-un savant.
Observandu-mi privirile din ce in ce mai ingrozite, printr-un simplu semn din bagheta, a preschimbat o dansatoare intr-o Baba Cloanta, un schilod intr-un dansator pe sarma, o preafrumoasa- ntr-o mumie.
Apoi,ca sa ma-nbuneze, m-a intrebat: ce mi-ar place sa mai transforme?
L-am privit cu incantare cum transforma un pom sterp intr-un grau roditor, o piatra seaca-ntr-un izvor si un desert intr-o gradina. Ba chiar, pentru ca l-am rugat frumos a ales un om caruia i-a transformat cuta cea mai adanca a inimii intr-un intreg univers.
Am spus ca, fara indoiala, este un truc la mijloc, si l-am rugat sa ma transforme chiar pe mine.
Mi-a transformat intai bratele in ramuri , apoi in aripi, apoi m-a inzestrat cu gheare si trup de leu, apoi am vrut sa fiu om si m-a facut pe rand: luptator, croitoreasa, cersetor, judecator, curtezan, agricultor.
Ma distra jocul si-mi placea zambetul cu care facea toate aceste minunatii.
Intr-o zi l-am privit cu seriozitate si i-am spus ca mi-ar palce sa ne casatorim.
Continua sa zambeasca fara tresarire, fara mirare
Ma asteptam sa refuze.
A facut un mic semn si m-a imbracat intr-o rochie cu flori de gheata, cu stele-n diadema si a chemat o trasura cu cai inaripati.
Am fost, fara indoiala, cea mai fericita mireasa din lume, caci imi indeplinea clipa de clipa cea mai neinsemnata dorinta fara efort, fara ezitare; ca intr-un vis minunat rasarea in jur tot ceea ce
rasarise vreodata in mintea mea.
A pregatit camera nuptiala intr-un cuib de cristal, pe-un varf de munte.
Mi-a sesizat dezamagirea din priviri si a colorat peretii translucizi in violet, a umplut pardoseala de trandafiri, i- a luminat discret cu lumanari raspandind miros de smirna.
Ma privea pentru prima data fascinant si abea acum sesizam ca in fiecare dorinta indeplinita punea o frantura din sufletul sau.
M-a iubit frenetic, neasteptat, asa cum iubeste torentul stanca-n care sapa, asa cum iubeste muntele abisul in care se oglindeste
sau mai degraba, asa cum iubeste pianistul pianul in care se topeste zamislind muzica.
Dimineata, trezindu-ma, l-am observat cum ma privea atent
ca si cum tocmai se pregatea astfel a ma transforma. Ca sa ma alint, i-am cerut sa-mi indeplineasca o dorinta pe care nu mi-am pus-o niciodata.
A miscat mana ca pentru a-mi darui o minunatie si deodata,
trandafirii s-au transformat in cenusa, peretii s-au prabusit pulbere, iar noi ne-am regasit pe malul marii, unde l-am intalnit prima data.
Am izbucnit in plins dar parea ca nu ma vede, incepuse din nou sa joace transformand un roi de albine intr-o armata, un musuroi intr-un castel, apoi castelul intr-un pumn de nisip.
Pe seara, m-am oprit din plans si i-am aparut in fata.
Intentionam sa-l rog in genunchi sa-mi redea visul de noaptea trecuta, dar n-am intampinat nici o rezistenta.
Imi indeplinea dorintele cu aceeasi rapiditate ca de obicei.
Am rechemat cu frenezie noaptea precedenta, amanunt cu amanunt.
Iar el se daruia total, fascinat din nou, ca si cum eu eram stapana, iar fascinatia din ochii lui imi nastea sori din piept si universuri din priviri.
Savuram clipele asa cum savureaza un insetat apa mirajului din desert.
Dimineata cand m-am trezit, am alungat din amintire orice gand din ziua precedenta.
Zilele se scurgeau egale, treptat insa mi-a amamintit ca facusem totul doar pentru a-i afla taina.
Desi ma feream sa-mi doresc lucruri nesabuite, zi de zi simteam tot mai acut ca exist undeva, ca exista undeva o fisura intre realitate si magia iubitului meu sot si stapan.
Ca si in vis iti dai seama ca visezi dar nimic nu te ajuta sa te trezesti si apoi incepi sa te indoiesti si iar intelegi si iar incerci.
Dar visul meu nu lua sfarsit niciodata, dar se modifica la vointa,
dintr-un vis intr-altul, iar el imi daruia toate visele, asa cum rastorni in fata unui copil bratele pline de jucarii.
Am reluat jocul intai si el m-a transformat rand pe rand, in toate vietuitoarele pamantului.
Mi-am luat mii de chipuri si el mi-a luat mii de forme.
Am pierdut sirul zilelor de cand incerc sa aflu secretul magiei lui
si nimic nu ma ajuta, caci orice transformare este doar o transformare si ma-ntalnesc mereu cu mine insami, fie ca sunt
regina, sau negustor, sau calugar.
Taina se afla, fara indoiala in golul dintre clipe, caci nu mai sunt ceea ce am fost, dar nu sunt inca ce voi fi.
Mi-e tot mai greu sa port visul acesta, si mi-e tot mai dor de el,
cel cu pieptul plin de visele mele.
Mi-e dor de parca toate visele s-au adunat in noi, iar acum eu imbratisez mereu propriile mele vise, in timp ce el imi scapa din bratele mele insetate.
Acum, cand incetasem sa mai sper, mi-a venit o ultima idee: ii voi cere sa ma transforme in el insusi. Ii voi afla astfel taina.
Il ating sfioasa pe umar, iar chipul lui infloreste citindu-mi gandul.
Ma priveste fix in ochi si totul devine tacere.
Sunt din nou singur pe malul marii, iubita mea m-a recunoscut.
E timpul sa ma odihnesc.
Ma intind, cuprind sub mine milioane de fire de nisip.
S-a innoptat.
Adun stelele cerului si le-adapostesc in cea mai ascunsa cuta a inimii unde vor adormi impreuna cu mine, pina maine dimineata.
Asa cum l-am primit de la o buna prietena... (autor necunoscut )
Wednesday, December 19, 2007
CUM ITI PASTREZI CASNICIA ?
Un barbat si o femeie erau casatoriti de peste 60 de ani. Ei impartaseau
totul si discutau despre orice. Nu aveau secrete unul fata de celalalt, cu
exceptia unei cutii de pantofi pe care femeia o tinea pe dulapul ei de
haine, si , despre care l-a atentionat pe sotul ei sa nu o deschida sau sa
intrebe de ea vreodata.
In toti acei ani, el nici nu s-a gindit la cutie, dar intr-o zi, batrinica
se imbolnavi foarte tare si doctorii ziceau ca nu prea mai are sanse sa se
insanatoseasca.Incercind sa puna toate lucrurile in ordine, batrinelul a
luat cutia de pantofi de pe dulap si a pus-o linga patul sotiei sale.
Era si ea de acord ca era timpul sa afle si sotul ei ce era in acea
cutie.Cind a deschis-o, in cutie erau doua papusi crosetate si o gramada de
bani : in total vreo 25.000 de dolari. El a intrebat-o despre continutul
acestei cutii. Cind ne-am casatorit , spunea ea, bunica mea mi-a spus ca
secretul unei casatorii este sa nu te certi niciodata. Spunea ca
intotdeauna cind ma suparam pe tine , sa tac din gura si sa crosetez o
papusica ..
Batrinelul era atit de impresionat, incit abia isi putea stapini lacrimile.
Doar doua papusi erau in cutie ! Ea fusese suparata numai de doua ori in
toti acesti ani in care au trait impreuna.Nu mai putea de fericit!
Iubito, spuse el,inteleg existenta papusilor, dar toti acesti bani ?
Oh, zise ea, acestia sunt banii pe care i-am obtinut din vanzarea
papusilor .
Un barbat si o femeie erau casatoriti de peste 60 de ani. Ei impartaseau
totul si discutau despre orice. Nu aveau secrete unul fata de celalalt, cu
exceptia unei cutii de pantofi pe care femeia o tinea pe dulapul ei de
haine, si , despre care l-a atentionat pe sotul ei sa nu o deschida sau sa
intrebe de ea vreodata.
In toti acei ani, el nici nu s-a gindit la cutie, dar intr-o zi, batrinica
se imbolnavi foarte tare si doctorii ziceau ca nu prea mai are sanse sa se
insanatoseasca.Incercind sa puna toate lucrurile in ordine, batrinelul a
luat cutia de pantofi de pe dulap si a pus-o linga patul sotiei sale.
Era si ea de acord ca era timpul sa afle si sotul ei ce era in acea
cutie.Cind a deschis-o, in cutie erau doua papusi crosetate si o gramada de
bani : in total vreo 25.000 de dolari. El a intrebat-o despre continutul
acestei cutii. Cind ne-am casatorit , spunea ea, bunica mea mi-a spus ca
secretul unei casatorii este sa nu te certi niciodata. Spunea ca
intotdeauna cind ma suparam pe tine , sa tac din gura si sa crosetez o
papusica ..
Batrinelul era atit de impresionat, incit abia isi putea stapini lacrimile.
Doar doua papusi erau in cutie ! Ea fusese suparata numai de doua ori in
toti acesti ani in care au trait impreuna.Nu mai putea de fericit!
Iubito, spuse el,inteleg existenta papusilor, dar toti acesti bani ?
Oh, zise ea, acestia sunt banii pe care i-am obtinut din vanzarea
papusilor .
Saturday, December 1, 2007
Educatia, de-a lungul timpului
Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul „educatio” care înseamnă creştere, hrănire, cultivare. Educaţia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale. ( Wikipedia )
Se vorbeste mai nou, despre conceptul de " formare continua ".
Propria ta cunostere este la un nivel intermediar, intre cea a celor care stiu mai mult si cea a celor care stiu mai putin. Ficare dintre noi poate fi ori elev. ori profesor, in functie de nivelul de competenta pe un anumit domeniu.
Putem " invata " de la copiii nostri " stiinta " de a " te juca " si pe aceea de a " nu pastra supararea ".
Putem invata de la " batrinii " nostri, " stiinta ' de a fi intelept, atunci cind au dobindit-o si ei.
Putem invata de la cei care se " stiu bucura " de viata.
Putem alege mereu si mereu ceea ce dorim sa invatam.
DISTANTA dintre ceea ce se invata in orice sistem educational si ceea ce ramine ca valoros in fiecare dintre noi, poate fi mare sau mica. Depinde de " alegerile " pe care le STIM face in oricare moment al vietii noastre.
Deosebit de impoertante sunt alegerile pe care " le facem " pt copii nostri, care nu " stiu " inca sa aleaga. Oare avem " intelepciunea " de a face alegerile cele mai bune, intr-o societate in continua schimbare, o societate in care unele dintre
" vechile modele " nu mai sunt valabile ?
Valentina Lazar
Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul „educatio” care înseamnă creştere, hrănire, cultivare. Educaţia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale. ( Wikipedia )
Se vorbeste mai nou, despre conceptul de " formare continua ".
Propria ta cunostere este la un nivel intermediar, intre cea a celor care stiu mai mult si cea a celor care stiu mai putin. Ficare dintre noi poate fi ori elev. ori profesor, in functie de nivelul de competenta pe un anumit domeniu.
Putem " invata " de la copiii nostri " stiinta " de a " te juca " si pe aceea de a " nu pastra supararea ".
Putem invata de la " batrinii " nostri, " stiinta ' de a fi intelept, atunci cind au dobindit-o si ei.
Putem invata de la cei care se " stiu bucura " de viata.
Putem alege mereu si mereu ceea ce dorim sa invatam.
DISTANTA dintre ceea ce se invata in orice sistem educational si ceea ce ramine ca valoros in fiecare dintre noi, poate fi mare sau mica. Depinde de " alegerile " pe care le STIM face in oricare moment al vietii noastre.
Deosebit de impoertante sunt alegerile pe care " le facem " pt copii nostri, care nu " stiu " inca sa aleaga. Oare avem " intelepciunea " de a face alegerile cele mai bune, intr-o societate in continua schimbare, o societate in care unele dintre
" vechile modele " nu mai sunt valabile ?
Valentina Lazar
Thursday, August 23, 2007
Cele trei cai
Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca.
La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna
sufletul.
Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pãsa de pericole, dorea sa ajunga la
batranul din varful muntelui cat mai repede.
A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar
strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de
vanturi puternice.
Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.
Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.
Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.
Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu- i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.
Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.
-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.
-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine…
Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.
Macar pe undeva prin vreun colt de suflet… sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere… si mai ales IUBIRE!
La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna
sufletul.
Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pãsa de pericole, dorea sa ajunga la
batranul din varful muntelui cat mai repede.
A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar
strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de
vanturi puternice.
Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.
Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.
Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.
Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu- i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.
Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.
-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.
-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.
-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.
-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?
-Da, ai ales bine…
Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.
Macar pe undeva prin vreun colt de suflet… sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere… si mai ales IUBIRE!
Subscribe to:
Posts (Atom)